Toti dintre noi am avut de a face cu bijuteriile. Fie ca le purtam, le daruim , le admiram sau chiar le realizam. Cred ca putem sa le includem in categoria pasiuni. Noi de la Art-Craft ne-am nascut sa cream bijuterii.
Primele bijuterii au aparut in epoca de piatra. Acestea au fost : coliere, bratari, inele, pandantive, executate din scoici, dinti de animale sau sisturi (rocă metamorfică sau sedimentară care are proprietatea de a se desface ușor în foi sau în plăci subțiri cu suprafețe paralele). Ele erau folosite ca podoabe si simbolizau puterea si distinctia.
Mai tarziu odata cu aparitia si utilizarea unor materiale noi(coral, chihlimbar, metale pretioase, pietre pretioase etc) confectionarea bijuteriilor a cerut din ce in ce mai multa precizie si finete in executie. Astfel s-a ajuns la necesitatea crearii de ateliere speciale dotate cu scule si utilaje perfectionate. Pornindu-se de la simpla piatra, pe care se slefuia o bucata de dinte sau coral, s-a ajuns astazi la procedee de prelucrare chimica sau electrochimica.
Putem spune ca bijuteriile sunt lucrari de proporții și forme relativ mici care se impun prin eleganță și prin minuțiozitatea detaliilor si simbolizeaza cate ceva pentru fiecare in parte. Noi de la Art-Craft realizam totul din pasiune cu grija si cu multa dragoste.
Good post. I absolutely appreciate this website. Thanks!